everything keeps repeating, yet constantly changing
everything keeps repeating, yet constantly changing
Eingeschmiegt in die toskanische Hügellandschaft rund um die Region Lucca und unweit vom Meer liegt das Borgo Batone. Batone hat alles, was ein Dorf zum Dorf macht: Eine harmonische Ansammlung von Häusern unterschiedlicher Größen, Alter und Funktionen, einen Brunnen, eine Kapelle, einen Dorfplatz und eine eigene Quelle mit Heilwasserqualität.
Dazu Olivenhaine, ein Park mit Obstbäumen und Pergolen, Weinstöcke, duftende Kräuter, Lorbeerhecken und Blumenbeete - und Grün soweit das Auge reicht.
Inspiriert vom Konzept der Albergo Diffuso möchten wir diesem magischen Ort nun neues Leben einhauchen. Als Ort der Begegnung mit Freunden und Familie aus den unterschiedlichsten Regionen dieser Welt. Als Bühne für Kunst- und Kultur-Events. Als Wirkort für Far-Homeofficer und Künstlerseelen. Als Refugium vom Alltag - kurz: Als ein kleines Stück Heimat in der Toskana.
Eingeschmiegt in die toskanische Hügellandschaft rund um die Region Lucca und unweit vom Meer liegt das Borgo Batone. Batone hat alles, was ein Dorf zum Dorf macht: Eine harmonische Ansammlung von Häusern unterschiedlicher Größen, Alter und Funktionen, einen Brunnen, eine Kapelle, einen Dorfplatz und eine eigene Quelle mit Heilwasserqualität.
Dazu Olivenhaine, ein Park mit Obstbäumen und Pergolen, Weinstöcke, duftende Kräuter, Lorbeerhecken und Blumenbeete - und Grün soweit das Auge reicht.
Inspiriert vom Konzept der Albergo Diffuso möchten wir diesem magischen Ort nun neues Leben einhauchen. Als Ort der Begegnung mit Freunden und Familie aus den unterschiedlichsten Regionen dieser Welt. Als Bühne für Kunst- und Kultur-Events. Als Wirkort für Far-Homeofficer und Künstlerseelen. Als Refugium vom Alltag - kurz: Als ein kleines Stück Heimat in der Toskana.
Die Pianisten Serena Chillemi und Tommaso Farinetti präsentieren ein facettenreiches Programm mit Minimal Music, das das Ergebnis einer intensiven Recherche nach selten aufgeführten Stücken aus dem Repertoire für zwei Klaviere ist.
Zu Beginn der 60er Jahre entstand in Nordamerika die Minimal Music, die auf Reduktion des Tonmaterials und auf Repetition von kurzen rhythmischen Motiven mit kleinen Veränderungen basiert. Durch ihre hypnotischen Wiederholungen versuchen die ausgewählte Klavierwerke die Vorstellungskraft der Zuhörer zu steigern, die Wahrnehmung der Zeit zu beeinflussen und deren Regelwerk zu sprengen.
Ein besonderes Konzert als sinnliches Erlebnis.
Im Programm Klavierwerke von: Philip Glass, John Adams und David Lang.
Tickets:
Die Pianisten Serena Chillemi und Tommaso Farinetti präsentieren ein facettenreiches Programm mit Minimal Music, das das Ergebnis einer intensiven Recherche nach selten aufgeführten Stücken aus dem Repertoire für zwei Klaviere ist.
Zu Beginn der 60er Jahre entstand in Nordamerika die Minimal Music, die auf Reduktion des Tonmaterials und auf Repetition von kurzen rhythmischen Motiven mit kleinen Veränderungen basiert. Durch ihre hypnotischen Wiederholungen versuchen die ausgewählte Klavierwerke die Vorstellungskraft der Zuhörer zu steigern, die Wahrnehmung der Zeit zu beeinflussen und deren Regelwerk zu sprengen.
Ein besonderes Konzert als sinnliches Erlebnis.
Im Programm Klavierwerke von: Philip Glass, John Adams und David Lang.
Tickets:
everything keeps repeating, yet constantly changing
willkommen auf der mq18art_platform
FIORITO&FLUTUREL
Interviu cu Cosmin Haias
creat de Katrin Frische şi realizat de Narcisa Fluturel
Tu ce vroiai sa devii cand erai copil? Și de ce? Si ce ai devenit?
Cosmin: N-am avut niciodată habar de ceea ce voiam să devin. Cred că răspundeam la întrebarea asta printr-un răspuns stereotip, banal, care mă gândeam eu că sună interesant, dar sincer nu mai țin minte. Cred că era și varianta cu pilot / astronaut fără să știu de ce voiam asta sau ce însemna. Și nu știu nici ce am devenit, cred că "devenirea" este un concept care induce senzația existenței unui punct final, de înțepenire, de fixare și de anorganic. Cred că obiectele neînsuflețite "devin". Un scaun devine scaun după prelucrarea lemnului și rămâne așa pentru totdeauna. Noi cred că ne "transformăm" mai degrabă. Continuu și fluid, în permanență fără a capăta vreodată o formă definibilă, permanentă sau stabilă. În principiu cred că la nivel individual, și devenirea și transformarea sunt în majoritatea cazurilor, irelevante (este și cazul meu).
Esti artist și inginer - o combinație rară. Când sa întâmplat asta? La care te-ai interessat prima data?
Cosmin: Încă mai am picturi în ulei din 1978-79, adică de când aveam 10-11 ani. Și tot din perioada respectivă, țin minte că făceam rachete din țevile de aluminiu din care se confecționau antele tv, combustibilul era o combinație de fosfor colectat din vârful chibriturilor combinat cu mici bucățele de material din care erau făcute mingile de pimpong. Iar în timpul orelor din școala generală, desenam tancuri, corăbii și veliere cu pânze așa cum le vedeam în filmele difuzate sporadic de regimul comunist. Așadar cred că am combinat oarecum ambele discipline încă din perioada copilăriei.
Există o temă recurentă în viața ta?
Cosmin: Cred că temele recurente care mă preocupă sunt generate pe de o parte de fascinația noului și a permanenței transformării și pe de altă parte de dorința implicării prin artă în viața cetății, semnalizarea derapajelor și a extremelor toxice și nocive. Acel "nou" care a primit în secolul 21 un caracter de permanență și care vine însoțit (ca orice nou) de un mare număr de necunoscute.
Cum se manifestă schimbarea sistemelor de valori in perioada postmodernă? Ai o experiență personală, o poveste a ta?
Cosmin: Pentru mine, faptul că mi-am trăit prima perioadă a vieții într-una dintre țările fostului bloc comunist, a însemnat o lipsă aproape totală de informație și de cultură vis-a-vis de structura proiectului postmodernist. Sistemul de valori occidental îmi era necunoscut și pentru orice tânăr care a trăit în epoca de aur a comunismului, sistemul de valori produs de comunism era un sistem haotic, răsturnat, diform și în cele din urmă, eronat. Ceea ce pot afirma acum, este faptul că experiența tinereții petrecute într-un regim totalitar, m-a ajutat și mă ajută în continuare atunci când este vorba de a judeca și de a aprecia corect (în viziunea mea) lucrurile din jurul meu. Aducând în discuție lumea actuală, o lume post-postmodernă, aceasta vine însoțită uneori de lucruri sau teorii discutabile. Spiritul dubitativ îndreptat asupra științei ca unic ingredient al cunoașterii, relativismul cognitiv și principiul "anything goes" inițiate de Paul Feyerabend, politizarea cunoașterii, autoreferențialitatea sau primatul subiectivității, antiraționalismul sau relativismul moral sunt câteva lucruri pe care postmodernismul și post-postmodernismul le generează și pe care le pun în discuție în lucrările mele.
Care sunt temerile personale cu privire la apariția Intelignței artificiale?
Cosmin: Există bineînțeles temeri cu privire la pericolele cu care am putea să ne confruntăm atunci cînd vorbim de dezvoltarea Inteligenței Artificiale. Este o armă cu două tăișuri și ca orice lucru nou, vine cu bune și rele. Există și sunt analizate deja aspecte discutabile ale utilizării inteligenței artificiale în scopuri obscure, de pildă analiza neautorizată a comportamentului alegătorilor pentru manipularea votului, imitarea vocilor pentru manipularea opiniilor, operațiuni de hacking sau arme care includ componente de inteligență artificială. Selectarea, filtrarea, reglementarea lucrurilor considerate bune și eliminarea celor nocive se va produce într-un număr de ani, mai mare sau mai mic, oricum nu suficient de mic încât să prevină destule catastrofe. Probabil că odată fixate pârghiile de control, fie prin tratate și convenții asemănătoare Convenției de la Geneva, fie prin legislație, limitări impuse și norme unanim acceptate, probabil că umanitatea va avea în cele din urmă doar de câștigat.
Si care ar fi oportunitățile oferite de dezvoltarea inteligenței artificiale?
Cosmin: Cred că oportunitățile oferite de dezvoltarea inteligenței artificiale sunt imposibil de enumerat pentru simplul motiv că uneori nici nu le mai conștientizăm, unele au devenit o componentă activă din rutina zilnică, altele sunt folosite ocazional, atunci când un set de cerințe specifice sunt necesare, de exemplu cele utilizate în medicină, în nanotehnologie, nanomedicină, mașini moleculare sau noile cercetări în domeniul calculatoarelor cuantice, în cercetarea spațiului sau în industria auto. Practic nu cred că va exista un domeniu care să nu beneficieze în cele din urmă de aplicațiile care utilizează inteligența artificială.
Ce rol va purta arta în viitor?
Cosmin: O întrebare imposibilă. Artele vizuale sunt printre puținele discipline despre care o majoritate afirmă în permanență că nu le înțelege. O neînțelegere care nu are nimic de a face cu neînțelegerea disciplinelor tehnice. Științele exacte sunt logice, le deslușești imediat ce ai înțeles mecanismul de funcționare. Arta în schimb este uneori ilogică, provocatoare, înălțătoare sau decadentă, ingenioasă, viscerală sau apatică, ea vehiculează componente ale spiritului, trăiri emoționale care n-au nimic în comun cu logica, concepte care încearcă să trezească emoțiile prin apropieri de ordin estetic sau inestetic, acțiuni abstracte, obscure sau violente, activism social, politic sau cultural. Arta înseamnă în final o paletă imensă de acțiuni, lucrări, concepte și întreprinderi al căror ax pivotal comun se construiește din ce în ce mai mult în jurul unei creativități de tip transdisciplinar. Ceea ce exclude orice șansă în încercarea unor enunțuri sau premoniții în arte. Totuși, indiferent de cum va arăta și ce forme noi va lua arta în secolul pe care-l vom împărți împreună cu diferite forme de inteligență artificială, mi-ar plăcea să cred că ea va purta în continuare rolul pe care și l-a asumat de-a lungul istoriei și anume acela de a domestici și de a umaniza omenirea.
Ce te preocupă la ora actuală?
Cosmin: Cred că ceea ce mă preocupă constant de câțiva ani este legat de problema existenței sau nu a acelui tip de artă care ar putea fi definită ca artă avangardistă în secolul 21. Existența, forma și modul de manifestare al ei. Dincolo de afirmațiile teoreticienilor, filozofilor sau a criticilor din categoria celor care exclud această probabilitate, cred că principiile esențiale ale avangardelor istorice au devenit o parte imanentă a ADN-ul lucrărilor de artă produse după perioada avangardelor istorice, mai mult decât atâta, cred că condițiile care să permită apariția mai multor tipuri noi de avangarde artistice, sunt mai radicale și mai provocatoare decât cele ale vechilor avangarde. Problema este că presupunând că aceste noi avangarde există, s-ar putea să ne fie imposibil să le distingem în prezent sau într-un viitor apropiat.
Ce sarcini noi vin în artă?
Cosmin: O întrebare imposibilă. Artele vizuale sunt printre puținele discipline despre care o majoritate afirmă în permanență că nu le înțelege. O neînțelegere care nu are nimic de a face cu neînțelegerea disciplinelor tehnice. Științele exacte sunt logice, le deslușești imediat ce ai înțeles mecanismul de funcționare. Arta în schimb este uneori ilogică, provocatoare, înălțătoare sau decadentă, ingenioasă, viscerală sau apatică, ea vehiculează componente ale spiritului, trăiri emoționale care n-au nimic în comun cu logica, concepte care încearcă să trezească emoțiile prin apropieri de ordin estetic sau inestetic, acțiuni abstracte, obscure sau violente, activism social, politic sau cultural. Arta înseamnă în final o paletă imensă de acțiuni, lucrări, concepte și întreprinderi al căror ax pivotal comun se construiește din ce în ce mai mult în jurul unei creativități de tip transdisciplinar. Ceea ce exclude orice șansă în încercarea unor enunțuri sau premoniții în arte. Totuși, indiferent de cum va arăta și ce forme noi va lua arta în secolul pe care-l vom împărți împreună cu diferite forme de inteligență artificială, mi-ar plăcea să cred că ea va purta în continuare rolul pe care și l-a asumat de-a lungul istoriei și anume acela de a domestici și de a umaniza omenirea.
Ce proprietăți specifice umanității vor rāmîne in viitor? Prin ce o sa ne distingem de inteligenta artificiala?
Cosmin: Ca să răspund la această întrebare cred că trebuie să ne raportăm în permanență la un orizont de timp. Cred că la un moment dat, cu cât vorbim de un viitor mai îndepărtat, cu atâta cresc șansele ca termenul de Inteligență Artificială să devină depășit. Dar până atunci, până în momentul în care omenirea va atinge punctul de Singularitate (punctul în care ne vom putea depăși limitările biologice și puterea de calcul a calculatoarelor va fi mai mare decât cea a oamenilor – la nivel de conexiuni neuronale), probabil că încă vom mai putea vorbi de proprietăți specifice umanității – generarea sentimentelor și gândirea abstractă, lucruri care fac posibile existența culturii, artelor sau a științelor. Dar după depășirea pragului critic care constă în ceea ce Ray Kurzweil definește ca îmbinarea dintre gândirea biologică și cea tehnologică, probabil că nu va fi posibilă distincția între proprietăți specifice umanității sau cele generate de o entitate tehnologică. Probabil că mult așteptata apariția a omului nou, acel "Übermensch" prorocit de Nietzsche, a cărui construcție este proiectată și inițiată abia în zilele noastre, se va concretiza într-o specie hibridă, o nouă specie inteligentă care prin îmbinarea gândirii biologice și cea tehnologică și prin abilitatea de a transcede limitările biologice, va eradica orice tip de distincții de orice natură. Mai mult, probabil că avem nevoie de o astfel de formă de inteligență superioară creată de noi, pentru noi, pentru a ne salva de impasul politicilor corupte specifice unei umanități arhaice (așa cum suntem în prezent) care împinge umanitatea înspre auto-distrugere.
Sau pentru a ne distruge mai repede ☺